– Ei bine, pisicuțo, lasă-mă să te ajut.

Logodnicul meu probabil că nu se mai prefăcea, dar aș fi crezut pur și simplu pentru că trebuie să crezi în ceva – este foarte afectuos, iar eu nu sunt timidă în preajma lui, nu am de ce să fiu timidă.

– Ești minunat, i-am spus, iar el m-a sărutat pe burtică pentru că Herman îmi punea scutecul. Eram în drum spre casă. Nu ești deloc scârbit?