De încărcat (810 grame)
Cum fără device-uri? Totuși nu în zadar eu am terminat Universitatea Tehnică și ador aceste fieruri. Dar… Toate aceste tâmpenii cântăresc mult, de asta iau doar cel mai important.
Telefonul s-a dovedit a nu fi cel mai important, doar în pustiu nu este acoperire și iPhone-ul se transformă într-o jucărie frumoasă. De asta mă va aștepta la finiș.
Dar iată ceasul Garmin Fenix 3 (82 grame) va alerga cu mine. Am hotărât să filmez această tortură de șase zile cu un GoPro HERO 5 Black (117 grame) în formatul 4K, iar poze voi face mai târziu, din video. Plus la asta, în calitate de experiment, am luat cu mine comunicatorul prin satelit15 Garmin inReach Explorer+® (213 grame). El îmi va permite să discut cu familia, liniștind-o pe soție, după fiecare etapă, cu fraza «Încă sunt viu!». Apropo, acest dispozitiv transmite la fiecare zece minute coordonatele stăpânului, prin cosmos, pe server. Și – voila! – puteți vedea pe unde mă târăsc prin pustiu.
Toată această gospodărie trebuie încărcată. De asta a trebuit să iau cu mine panoul solar cu powerbank SunnyBAG LEAF+ (348 grame) și diferite fire și adaptoare (50 grame).
Mulți iau căști și iPode-uri. Eu sunt împotriva căștilor cu muzică, cărților audio, podcasturilor și altor forme de zgomot informațional în timpul alergării. Noi și așa suntem încărcați cu noutăți, muzică, rețele de socializare, mesaje, clipuri, glume, imagini, meme-uri, sunete, notificări, apariții la TV, vorbăraie la radio și altă pleavă. În timpul antrenamentului, măcar o oră în zi, primește plăcere de la liniște, ascultă-te pe tine și ascultă-ți corpul.
– Picioarelor, cum voi acolo?
– Foarte bine, comandante! Mulțumesc pentru noii adidași.
– Dar tu, inimioară, ce mai faci?
– Bat încetișor… – gâfâind îmi răspunde inima. – Poate încetinim puțin?
– Acuș, alergăm până la pantă și ne tragem sufletul.
Aici se implică creierul:
– Ascultă, tu te gândeai de curând ce fel de medalii să faci pentru Triathlon. Deci, iată soluția – fă-le negre, va fi neobișnuit.
– Da, o idee minunată, mulțumesc.
– Nicio problemă, adresează-te…
Nu știu cum altora, dar mie mi-au venit multe idei în timpul curselor de alergare. Creierul se eliberează de gunoi și poate liniștit să aranjeze totul pe rafturi, iar după asta să dea rezultat. Iar în pustiu – o săptămână de liniște! Asta da curățare mentală!
Ce fericire – să alergi sute de kilometri, să-ți faci mozoale, să flămânzești, să te supraîncălzești, să îngheți de frig, să simți gustul apei obișnuite, să mănânci un scorpion, să te uiți la stele! Dar cel mai important – să fii singur cu tine și să deconectezi, în sfârșit, toate vocile străine din cap.
De pregătit (206 grame)
Aici totul este simplu – ce vei lua, asta și vei mânca. Pentru prepararea «mâncării» am luat cratița cu capac MSR Titan Tea Kettle 850 ml (130 grame), cana de titan Lifeventure Titanium Mug 450 ml (55 grame), o lingură-furculiță (10 grame), o brichetă (11 grame) și… gata. Aragazul este interzis, din cauza temperaturii înalte din pustiu.
Poți încălzi apa în pustiu în două moduri populare:
– Pastile de spirt. Am renunțat la această idee pentru că experimentul a demonstrat că pentru o singură dată trebuie să cheltui nu mai puțin de șase pastile. Iar eu am nevoie să gătesc de 12 ori în timpul maratonului (de două ori pe zi), ceea ce înseamnă 72 de pastile. Cântăresc mult, de asta, la revedere;
– Bețișoare-rămurele. Aici totul este foarte simplu. Ai ajuns în tabără – marș să cauți material combustibil, bețișoare și rămurele care încă n-au fost găsite de alți alergători sau de berberi. Berberii